Radacina Viselor I
                              Amintiri Din 1940

   Hmph... sa incepem cu inceputul, ma cheama Balthazar - da, stiu, un nume cam patetic cei drept, dar cu timpul te obisnuiesti -, cat despre data, aceasta este 29 Februarie 1900. Ar fi un pic cam plictisitor sa va spun cate ceva si despre copilarie pentru ca atunci nu ati mai vedea nimic interesant in poveste si nu ati mai citi in continuare. Eu sunt medic, meserie ce-i drept banoasa, dar pe mine nu ma intereseaza banii cat ma intereseaza familia... Da, am o familie, sau ma rog am avut pana cand nevasta mea a murit de malarie iar fiica mea a avut aceeasi soarta deoarece a mostenit boala de la mama ei, macar de atat sa fie si ea buna. Dar, lasand la o parte orice fel de gluma, ii port mereu cu mine in minte cu gandul ca suntem inca o familie si ca fac totul pentru ele, si de aceea m-am facut medic pentru a nu lasa sa mai moara oameni din cauza aceluiasi simptom.
  O zi din viata mea este relativ obisnuita deoarece ma scol, imi fac un ceai de tei, ma spal, ma imbrac apoi plec spre servici. Cunosc multa lume din oras dar asta nu ma ajuta foarte mult moral cu toate ca ma duc la multe dineuri si petreceri fastoase, lucru care ma ajuta sa imi mentin statutul social. Insa toate astea cu ce folos daca nu o pot impresiona pe fata pe care o plac (Lisa)...?! Cum sa se uite o fata inalta, bruneta si cu ochii verzi la unul ca mine asa inalt, relativ retras si studios... dar ma rog, trecand peste toate aceste detalii minore, viata mea este foarte frumoasa cu exceptia sangelui si organelor pe care trebuie sa le suport zi de zi, iar nimic nu imi va schimba parerea, dorinta mea cea mai mare fiind sa pot opri infectia care mi-a omorat atat parintii cat si familia pe care am facut-o, infectie pe care incep sa o percep ca pe un blestem ce ma urmareste necontenit si probabil ca nu se va opri pana nu ma va omori si pe mine...

                    Radacina Viselor I
                         Amintiri Din 2370

  Bun sa incepem cu inceputul: ma numesc Cassiel si sunt un Space Marines, fac parte din batalionul "Blood Ravens" care este cunoscut si ca cel mai strategic, rapid si sangeros batalion, iar de aici si numele. La inceput am crezut ca nu o sa imi placa aceasta activitate, dar cu timpul am ajuns comandant. M-am nascut pe 29 Februarie 2370 intr-un oras uitat de lume. Mama mea era scriitoare, sensibila de fire, iar pe de alta parte tata, general in batalionul "Fallen Angels", mereu venea suparat acasa pregatit de o cearta. Modul lui de a ma alinta era "Soldat!", zis pe un ton raspicat de parca intotdeauna eram la comanda lui, gata sa iau o arma si sa o iau pe urmele lui. Mama de obicei ma alinta spunandu-mi Cass pe un ton iubitor si calduros. Cei doi erau intr-un contrast orbitor, si nu am inteles niciodata cum s-au putut casatori. Pe de alta parte, eu il preferam pe tata artagos decat atunci era calm si ma chema sa imi povesteasca despre fascinantele lui crime.
Nu am stiut niciodata ce este pacea, m-am nascut intr-o lume a razboiului, si totusi eu visam sa ajung artist cu toate ca tata deja ma vedea cu o carabina in mana gata sa zbor creiere... Si uite ca visul tatei s-a implinit! 
Am visat ca o sa fiu artist pana la varsta de 10 ani, cand o creatura dementa a intrat in casa si mi-a omorat parintii intr-un mod sadic, pe mine lasandu-ma insa sa scap. Printre siroaiele de sange care se scurgeau de pe botul ei infect mi-a zbierat: "Na! sa vezi cum e sa iti vezi familia moarta!" si a disparut fara urma. Cuprins de ura si disperare, m-am inrolat in armata inca de mic, si am ajuns sa iau parte la un razboi la care involuntar am participat, razboi care se ducea intre oameni si un hibrid facut de acestia scapat de sub control, numit "Elder", care nu se stie in ce conditii s-a inmultit iar rezultatul a fost catastrofal, cel mai grav fiind ca elderii puteau lua forme umana. In timp am aflat ca tata rasese de pe fata pamantului un cuib de elderi destul de mare singur, scapand, insa eu stiam ca unul dintre apropiatii lor era cel care mi-a omorat parintii. La 28 de ani, dupa multa munca fizica si morala, mi-am facut propiul batalion. Eram 50 de soldati cu setea de sange ajunsa la extreme si de aceea, chit ca eram cel mai mic batalion, am ajuns cel mai eficient in domeniu. Pe unde treceam lasam rauri de sange si elderi infipti in tepuse, astfel ca aveam propriul stil. Armura noastra era formata dintr-un costum din metal dur de culoare albastra si o casca cu ochii rosii, luminosi. In general culoarea arumurii era diferita in functie de grad si de putere, insa noi eram mai rebeli, semnul nostru fiind o stea neagra intr-un cerc rosu insemnata pe fiecare casca. Desi am 30 de ani, varsta frageda ca soldat, eu consider ca ma pot numi veteran. Recordul cu care ne mandream mereu ca erchipa era un masacru de 100 (nu este important cati nu au fost pusi la numaratoare) de elderi in 3 zile in muntii Makal. Dupa acea victorie am primit 3 medalii: prima se acorda pentru curaj si inteligenta, a doua pentru tactica si viteza, si ultima primita separat de celelalte era pentru masacru, nesabuinta, risc, decizii luate rapid, cartuse trase fara sa clipim, toate aceste cuvinte ne compuneau pe noi, "Blood Ravens".